Președintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a menționat că sediul CEC riscă să fie ținta unui atac al grupărilor extremiste, conform atenționărilor angajaților MAI, anunță Politik.md.
În acest sens, șeful organului electoral central a specificat că a cerut întărirea securității și mărirea numărului colaboratorilor de pază la intrarea în clădire. „Trebuie să remarcăm că au fost sporite măsurile de securitate, deci este vizibil că se depun eforturi pentru securizarea acestui proces. Acum avem o atmosferă calmă de lucru, cum puteți vedea și în ședințe, dar cei care încalcă legea – eu sunt ferm convins că vor fi pedepsiți.
Trebuie ca instituțiile statului implicate în aceste investigații să-și ducă treaba până la cbun sfârșit, iar cei care sunt vinovați să fie pedepsiți cu toată duritatea legii. Din câte am văzut nu este un atentat pe numele meu personal, ci este vorba despre stat, și capacitatea de apărare trebuie arătată anume în acest sens. Vrem ca toată activitatea să fie desfășurată într-o măsură calmă și fără incidente”, a subliniat Iurie Ciocan.
În acest sens, la intrarea în sediul Comisiei Electorale Centrale a fost introdus un filtru suplimentar de control - un detector de metale, precum și a fost majorat numărul colaboratorilor de pază.