Primarul capitalei, Ion Ceban, a fost ales președinte al Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN). Anunțul în acest sens a fost făcut miercuri seară, 21 decembrie, de edilul capitalei, în cadrul unei conferințe de presă.

Ceban a afirmat că „doctrina Partidului MAN este social-democrată de tip european”. Totodată, el a spus că din echipă fac parte mai multe persoane cu care activează în prezent în cadrul Primăriei municipiului Chișinău.

„Astăzi a avut loc prima ședință a Congresului Partidului Mișcarea Alternativa Națională. A fost votat programul și statutul partidului. Colegii m-au înaintat în calitate de președinte al Partidului MAN și propunerea a fost votată în unanimitate (…). Doctrina Partidului MAN este social-democrată de tip european, iar noi ne propunem ca Europa să fie acasă (…). Consiliul Național MAN, care are 47 de membri, se va întruni mai apoi pentru a vota și a alege biroul partidului și vicepreședinții. În prezent pregătim toate actele pentru înregistrarea oficială (a partidului MAN n. red). Din echipă fac parte foarte mulți colegi cu care lucrăm inclusiv astăzi în cadrul Primăriei municipiului Chișinău. Colegi cu care am început să facem schimbarea în municipiul Chișinău (…)”, a spus Ceban.

Președintele Mișcării Alternative Naționale, Ion Ceban, a anunțat în cadrul conferințe de presă după ce a avut loc Congresul MAN că fracțiunea sa va fi finanțată din donații și cotizații. „Totul va fi transparent în acest sens”, a declarat Ceban.

„Ca și pentru toate partidele, banii vor veni din donații și cotizații. Toate lucrurile vor fi făcute transparent în acest sens. La această etapă nu avem cheltuieli foarte mari. Tocmai din acest motiv am ales această sală pentru conferință, am urmărit raportul preț-calitate. Dacă nu greșesc, este vorba de 31. 300 lei, plus unele tipărituri pe care l-am făcut. De unde sunt banii? Sunt bani care i-am pus împreună cu colegii mână la mână”, a declarat Ion Ceban în cadrul conferinței.

În decembrie 2021, Ion Ceban, a anunțat că lansează MAN care, potrivit lui, va fi o „alternativă” a actualei guvernări.

În 2019, Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a câștigat alegerile pentru Primăria Chișinău. Ceban l-a învins pe candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, care a acumult 47,61%, cu un avantaj de 11 294 de voturi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE