Discuții aprinse pe subiectul ambuteiajelor în Chișinău. După ce primarul capitalei Ion Ceban a spus că nu primăria Chișinău este cea care trebuie să fluidizeze traficului în Chișinău a venit replica din partea deputatului PAS, Radu Marian. Legislatorul spune că Ion Ceban nu este la locul lui și nu își asumă absolut nicio responsabilitate, inventând pe zi ce trece scuze tot mai ridicole.
Edilul Capitalei, Ion Ceban a declarat recent că nu primăria Chișinău este cea care trebuie să fluidizeze traficului în Chișinău, iar acest lucru trebuie să-l facă ministerul de Interne
„Municipalitatea este responsabilă de infrastructură, drumuri, trotuare, pasaje subterane, treceri pietonale. Ceea ce ține de fluidizarea traficului responsabilitatea aparține exclusiv ministerului de Interne. Primăria nu are Poliție municipală cu angajați care să dirijeze circulația rutieră”, a declarat Ion Ceban.
Replica pentru edilul Capitalei a venit din partea deputatului PAS, Radu Marian. Acesta a scris că primarul actual al Chișinăului pur și simplu nu este la locul lui pentru că refuză să vadă problema ambuteiajelor și nu își asumă absolut nicio responsabilitate, inventând pe zi ce trece scuze tot mai ridicole. Marian mai spune că problema ambuteiajelor poate fi rezolvată prin extinderea drumurilor, construcția pasajelor, podurilor, transport public eficient, crearea condițiilor pentru bicicliști etc.
„La acutizarea ambuteiajelor contribuie și „ghetto-urile” pe care Ceban și echipa lui le aprobă prin PUZ-uri ilegale. Din păcate, la aproape 4 ani de mandat, cu excepția benzilor dedicate pentru transport public, Ceban nu a început niciun proiect serios pe acest subiect. Ambuteiajele sunt mai strașnice decât au fost 4 ani în urmă. Tot ce se face în Chișinău e de fațadă, așa cum sunt frunzele de plastic din scuarul Eminescu. Atât timp cât nu schimbăm acest primar, marile probleme ale Chișinăului vor rămâne nerezolvate. Avem nevoie de proiecte europene în Chișinău, nu proiecte ale FSB-ului”, a scris Radu Marian