Sandu Panuș este activistul care nu iartă greșelile comise de oamenii cu epoleți. De la primele contacte cu poliția rutieră, apoi cu poliția patrulare, acesta le-a descoperit vulnerabilitatea – faptul că ei înșiși încalcă legea. Discuțiile cu poliția, filmate de Sandu Panuș, în scurt timp au devenit virale pe internet. Dintre cele peste 20 de amenzi aplicate, aproximativ 15 i-au fost anulate după ce le-a contestat în instanță, 3 sunt încă pe rol și doar restul i-au fost menținute.
Politik.md: Judecând după zecile de mii de vizualizări pe care le acumulează filmările tale, e clar că internauții te cunosc. Crezi că în toți acești ani, doar sau distrat urmărind imaginile, sau au și învățat ceva?
Sandu Panuș: De fapt, printre toate vizualizările acumulate, sunt atât cei ce înțeleg scopul acțiunilor mele cât și cei ce nu o fac. Cei care cunosc cât de cât legea, și înțeleg ce am vrut eu să arăt prin asta, evident că au învățat câte ceva. Pe de altă parte, cei care au rude sau sunt de partea poliției nu au văzut niciodată partea bună a acestor lucruri.
Politik.md: Îți mai amintești care a fost prima altercație verbală cu poliția? Când s-a întâmplat și ce anume te-a motivat să te împotrivești?
Sandu Panuș: Prima altercație verbală a fost prin 2009, când am fost amendat pentru faptul că nu aveam cuplată centura de siguranță. Țin minte și numele agentului de circulație. Era Valeriu Munteanu.
În timp ce îmi întocmea procesul verbal, încercam să aflu cât mai multe informații de la el și l-am întrebat cât de des încalcă regulamentul circulației rutiere. Mi-a răspuns că nu-l încalcă niciodată, și că permanent merge cu centura de siguranță cuplată, spre deosebire de mine.
După ce mi-a înmânat procesul verbal, a urcat în mașină și a plecat împreună cu colegul său, FĂRĂ a-și cupla centurile de siguranță. Acesta a și servit de fapt unul din motivele de bază pentru care am decis să arăt lumii întregi că polițiștii în primul rând încalcă legea, dar cer ca aceasta să nu fie încălcată de alți șoferi.
Politik.md: Nu o dată ai spus însă că te cunosc și polițiștii. E adevărat? Care este reacția lor atunci când te întâlnesc? Care sunt cele mai frecvente încălcări comise de aceștia?
Sandu Panuș: Da, practic mă cunosc toți polițiștii, chiar dacă nu-mi cunosc înfățișarea, cu siguranță îmi cunosc numele. Am devenit probabil unul din cei mai mari dușmani ai lor în acest timp, însă nu spun asta cu regret, eu sunt conștient de ceea ce fac și nu fac nimic contrar legislației.
Polițiștii care mă cunosc fac tot posibilul să nu mă oprească, să evite orice contact cu mine, care în cel mai bun caz s-ar putea solda cu o plângere superiorilor lor. Cei care nu mă cunosc și mă stopează, ajung să mă cunoască în momentul respectiv, și deja nu mai au ce face decât să joace după regulile Inspectoratului Național de Patrulare, respectiv să-mi solicite actele și așa mai departe.
Politik.md: Știm că faci naveta des în străinătate, de cele mai multe ori chiar în calitate de șofer. Ce impresii ți-au lăsat statele pe care le-ai vizitat? Ce practici favorabile ar putea prelua RM din experiența altor țări?
Sandu Panuș: Da, este adevărat. Impresii plăcute am primit începând cu Austria și celelalte țări spre Vest. Dacă să vorbim de România și Ungaria, care la fel sunt țări europene, aici încă mai este de lucrat la multe capitole, însă fără dubii, sunt cu câțiva zeci de ani în fața noastră.
Cel mai plăcut lucru este când poți să faci o călătorie de 5000 km, și nu ești oprit de nici un polițist, nu ești întrebat de nimeni unde mergi și ce vrei să faci, simți că ești liber și nu ești obligat să-ți dai darea de seamă cuiva. Odată intrat în Moldova, când mai ai practic 100km ca să ajungi ACASĂ, poți să fii oprit de 2-3 ori de polițiști, fapt care pe mine m-a deranjat permanent și mi-a stricat buna dispoziție cu care veneam din Europa.
Dacă ar fi să implementăm practici din UE, aș vrea să avem în fruntea MAI-ului, INP-ului, IGP-ului, etc., persoane din Germania, care nu ar putea fi influențate nicicum de persoane din Moldova, și care ar duce legislația la o mai bună interpretare și respectare.
Politik.md: Guvernarea se schimbă, oamenii raman. Față de guvernarea de până în 2009, următoarele puteri de stat și-a schimbat comportamentul?
Sandu Panuș: Chiar zilele trecute, eram în incinta sediului INP, și le-am spus polițiștilor de acolo că le-au schimbat uniforma, dar ei au rămas tot aceeași. Un glas din hol mi-a adus zâmbetul pe buze. Un polițist a rostit: ”Cum ați fost proști, așa și ați rămas”.
De fapt, nu obișnuiesc să mă adresez într-o așa manieră, dar în multe cazuri se adeveresc aceste lucruri și pe zi ce trece se observă tot mai mult că schimbările despre care se tot discută, rămân doar la nivelul discuțiilor.
Politik.md: Ce așteptări ai de la Parlamentul nou ales?
Sandu Panuș: Referitor la Parlament, sunt destul de rezervat. Personal, mi-au demonstrat deja că nu vor să facă schimbări majore încă din 2009, și am înțeles acest lucru la fiecare scrutin electoral. De aceea nu vreau să mă pronunț acum, însă nu cred într-o schimbare radicală în următorii 5-10 ani, cu părere de rău.