Vicepremierul Rusiei Dmitri Rogozin a declarat pentru postul de radio Ecoul Moscovei că Republica Moldova, care dorește Unirea cu România, va ajunge o pustietate europeană, iar acest aspect îl îngrozește.
,,Am lucrat vreme de 4 ani la Bruxelles. Știu că acești oameni sunt foarte pragmatici. Pentru ei, România este o țară care, îmi pare rău, se află la marginea Europei. Și, Moldova, care dorește să unească cu România – vreau să spun liberalii Chișinău, 4-5 utsideri, va deveni o provincie îndepărtată, un deșert european”, a precizat Rogozin.
Oficialul a mai anunțat că Rusia ar putea să acorde un nou ajutor regiunii separatiste din stânga Nistrului, după ce vor fi trecute în revistă rezultatele Summitului de la Vilnius, de către autorităţile ruse.
Totodată, acesta este de părere că parafarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană va avea efecte negative asupra regiunii transnistrene. Peste un an şi jumătate economia din Transnistria va ajunge la limita existenţei, iar locuitorii regiunii vor fi practic izolaţi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE