Un cutremur repetat cu magnitudinea 7,5 a lovit din nou sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) Seismele s-au resimțit în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru. Peste 1.000 de oameni au murit în Turcia și Siria, iar mii au fost răniți. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește dramatic în orele următoare.
Președintele Turciei, Recep Erdogan, a declarat că doar în Turcia 912 oameni au murit și 5.383 au fost răniți în urma cutremurului, scrie BBC. El a adăugat că nu poate estima cât de mult va crește numărul morților în contextul în care operațiunile de căutare și salvare continuă.
Școlile din cele 10 orașe și provincii din Turcia afectate de cutremur vor fi închise timp de o săptămână, a declarat vicepreședintele țării, Fuat Oktay. Cele zece orașe și provincii asunt Kahramanmaraş, Hatay, Gaziantep, Osmaniye, Adıyaman, Malatya, Şanlıurfa, Adana, Diyarbakır, Kilis. Fuat Oktay a mai spus că și zborurile către și dinspre aeroportul din provincia Hatay au fost suspendate, în timp ce aeroporturile din Maraș și Antep sunt, de asemenea, închise zborurilor civile. Orașul Gaziantep are cel mai mare număr de morți de până acum, aici înregistrându-se până acum 80 de victime, scrie BBC. Gaziantep este situat la aproximativ 90 km de granița cu Siria și este cunoscut istoric ca Antep.
LIVETEXT: Ora 13:00 Un nou cutremur de 5, 7 pe scara RICHTER în Turcia. Sunt peste 1500 de morți. Lira turcească a atins luni un nou minim istoric, iar acţiunile companiilor turceşti s-au prăbuşit, după cutremurul devastator de 7,8 urmat de mai multe replici, dintre care cea mai mare a avut peste 7 grade. Borsa Istanbul a anunţat că a suspendat temporar tranzacţiile cu acţiunile mai multor companii din zona unde a avut loc cutremurul, transmite Reuters, citată de Agerpres.


