Consilierul premierului Vlad Filat pe politici de tineret, Tudor Darie a anunţat miercuri că renunţă la această funcţie, în favoarea celei de director a unei instituţii de presă. Darie a scrie pe o reţea de socializare că vrea să evite conflictul de interese.
Acesta nu este primul consilier al premierului Filat care renunţă la această funcţie din diferite motive. Anterior analiştii, Nicu Popescu şi Victor Chirilă şi-au dat demisia din funcţia de consilier pentru politica externă.
De asemenea, mai mulţi reprezentanţi ai conduceii şi membri de vază ai Partidului Liberal Democrat, condus de Filat, au părăsit formaţiunea, făcând ulterior referire la modul autoritar de conducere al premierului. Printre aceştia sunt şi Mihai Godea şi Alexandru Tănase, cei doi foşti prim-vicepreşedinţi ai PLDM, care au participat la fondarea acestuia şi care se bucurau de reputaţie bună în mediul intelectual. Mihai Godea a părăsit PLDM în iunie 2010, în timpul campaniei electorale pentru alegeri locale, iar Tănase în primăvara anului 2011, după ce a demisionat şi din funcţia de ministru al justiţiei, în favoarea celei de judecător la Curtea Constituţională.
Anterior şi cunoscutul jurist Vitalie Nagacevschi, scriitorul Traian Vasilcău, omul de afaceri Călin Vieru de asemenea au renunţat la funcţie de membru al formaţiunii conduse de Vlad Filat. În martie 2012 fostul vicepreşedinte al PLDM, Mihail Şleahtitchi, pe atunci ministru al educaţiei a fost demis din această funcţie, la scurt timp după ce a emis un ordin ca în şcoli să fie studiată Istoria Românilor.