Pentru obţinerea Premiului Naţional 46 de persoane şi-au depus dosarele pentru înregistrarea la concurs. Informaţia a fost oferită de către vicepremierul Mihai Moldovanu, în cadrul şedinţei de ieri, 7 august, a Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional.
 
În acest an, dintre dosarele de participare la concurs, au fost depuse 11 la categoria știință, 3 la tehnologii, 23 în cultură și artă, iar alte 8 pentru domeniul sport", a raportat Mihai Moldovanu.
 
Participanții la ședință au decis ca să fie create patru comisii pe domenii care vor examina dosarele admise la concurs şi în şedinţa următoare a Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional, vor prezenta avizele și propunerile privind  candidaţii pentru decernarea Premiului.
 
Prim-ministrul Vlad Filat a menționat că Premiul Naţional urmează să fie decernat unor persoane care au obținut rezultate semnficative în domeniul în care activează. De asemenea, premierul a cerut membrilor Comisiei să fie efectuate pregătirile de rigoare pentru organizarea la cel mai înalt nivel a festivităților din 26-27 august.
 
Menţionăm, că acest premiu se decernează de Ziua Independenţei R. Moldova, 27 august şi are o valoare de 100 mii lei. El  se acordă cetăţenilor Republicii Moldova pentru realizări remarcabile care au îmbogăţit substanţial ştiinţa, tehnologiile, cultura, arta şi sportul, au avut un aport deosebit la promovarea imaginii pozitive a ţării pe plan internaţional, un impact considerabil asupra progresului tehnico-ştiinţific şi social-economic, asupra culturii naţionale şi mondiale.În acest sens, anual, Guvernul acordă 10 premii Naţionale personalităţilor din R. Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE