Un șir de ilegalități au fost descoperite de către angajații poliţiei de frontieră, în ultimele 24 de ore. Potrivit informației oferite de serviciul de presă al instituției, patru persoane au încălcat regimul de frontieră şi al punctelor de trecere, iar altele au avut tentativa să treacă mărfurile nedeclarate peste frontiera de stat.
De asemenea, a fost depistată o tentativă de traversare ilegală a hotarului în baza actelor de călătorie false, iar o altă persoană a depășit termenul legal de ședere pe teritoriul Republicii Moldova. Tot polițiștii au mai reținut  trei persoane aflate în conflict cu legea. Acestea au fost reținute în punctele de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Între timp, la doi cetățeni moldoveni nu le-a fost permis accesul în Federația Rusă, un alt moldovean a fost deportat din Uniunea Europeană, iar un altul a primit refuz de intrare.
Conform datelor parvenite de la Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane şi mijloace de transport a fost unul echilibrat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE