Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat subiectul expirerii contractului de tranzit al gazului pe teritoriul Ucrainei, subliniind importanța găsirii unor soluții viabile pentru a asigura aprovizionarea cu gaze, în special pentru malul stâng al Nistrului, care depinde de această sursă.

„La 31 decembrie 2004 expiră contractul de tranzit a gazului pe teritoriul Ucrainei. Și avem malul stâng, unde trebuie să fim oameni de stat și să ne gândim la cetățenii noștri,” a declarat Grosu.

Acesta a menționat că în prezent se urmăresc cu atenție evoluțiile dintre partea ucraineană și cea rusă în ceea ce privește acordurile de tranzit, făcând referire și la infrastructura de transport, care a fost mai puțin afectată în timpul conflictului.

„Înțelegem foarte bine că Rusia continuă să exporte gaze spre Uniunea Europeană, iar infrastructura este crucială pentru acest lucru,” a subliniat președintele Parlamentului.

Grosu a adăugat că ministrul Energiei, Victor Parlicov, va discuta cu Gazprom pentru a analiza opțiunile disponibile în cazul în care nu se va ajunge la o înțelegere între Gazprom și Naftogaz, compania ucraineană.

„Avem alternative, avem și alte trasee prin care putem rezolva problema,” a afirmat el, menționând că și numirea noii componențe a Consiliului de Administrație va face obiectul unor discuții. „De mult nu s-a discutat despre asta,” a concluzionat Igor Grosu.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE