Fostul președinte al R.Moldova, Igor Dodon, rămâne sub control judiciar. Magistrații Curții Supreme de Justiție au respins recursul depus de procurori cu privire la schimbarea măsurii preventive în privința ex președintelui. Igor Dodon are interdicția de a părăsi țara. Ela declarant că va continua să se întâlnească cu oamenii prin raioane și că se gândește serios la revenirea în politică.

Pe de altă parte procurourul de caz Petru Iarmaliuc spune că decizia magistarților cu privire la respingerea ca inadmisibil a recursului procurorului împotriva actului judecătoresc prin care a fost refuzată prelungirea arestului la domiciliu lui Igor Dodon va crea un precedent periculos în justiție.

„Considerăm că este o problemă destul de gravă, deoarece, în condițiile respective, ne aflăm în ipostaza în care pe viitor vor fi deferiți judecății alți inculpați și atunci vom ajunge în instanța de judecată când vor fi respinse demersurile de prelungire a arestării mai multor inculpați pe cauze de rezonanță și atunci procurorii sunt lipsiți de dreptul de a contesta aceste decizii ale instanțelor judecătorești, ca fiind declarate inadmisibile”, a declarat procurorul anticorupție Petru Iarmaliuc după pronunțarea deciziei.

În același context fostul ministru al justiției, Fadei Nagacevschi a scris că  procurorul de caz a încercat prin intermediul unei căi de atac neprevăzute de lege, contrar regulilor CEDO să-l priveze pe Igor Dodon de libertate.

„Recursul procurorului este vădit inadmisibil, chiar abuziv. Aș recomanda apărării lui Igor Dodon să depună sesizare la organul de etică a procurorilor să verifice comportamentul procurorului de caz prin prisma abuzului de drept”, a menționat Nagacevschi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE