Liderul Partidului Socialiştilor din RM, Igor Dodon a declarat astăzi, într-o conferință de presă, poziția sa în Consiliul Municipal Chișinău.
Dodon a anunțat despre crearea grupului socialiștilor în CMC, care va fi format din doi consilieri, este vorba de Elena Danu, fost vice-președinte al PCRM în Consiliul Municipal Chișinău și Petru Donțov.
"Grupul socialiştilor va fi format din doi consilieri: Elena Dani şi Petru Donţov. Poziţia noastră în CMC va fi una de opoziţie faţă de AIE, însă suntem disponibili de a susţine şi vota proiecte de dezvoltare a municipiului Chişinău”, a precizat Dodon.
“Îl avem alături şi pe Viorel Melnic, care este membru al executivului politic al partidului. Începând cu ziua de azi, poziţia grupului socialiştilor va fi în strânsă concordanţă cu dumnealui. Sperăm că această decizie va duce la deblocarea situaţiei în CMC şi locuitorii Capitalei vor simţi schimbări pozitive”, a mai adăugat acesta.
Președintele PSRM a menționat că poziția lor va fi una de opoziție către AIE, însă sunt disponibili în votarea proiectelor de dezvoltare a municipalității, în speranța că aceste acțiuni vor duce la deblocarea tensiunilor din CMC, în condițiile în care Consilierii AIE, cât și cei comuniști, sunt pe baricade, a subliniat Dodon.
Igor Dodon a mai declarat că grupul socialiștilor nu va pretinde la funcții în Primărie și nici în Parlament.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE