Câţiva jurnalişti de la Chişinău au protestat vineri, 19 februarie, în faţa Palatului Republicii faţă de declaraţiile recente ale preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) Ion Muruianu, care i-a calificat drept „câini turbaţi”.
Jurnaliştii au cerut demiterea lui Muruianu şi au decis ca de azi înainte să se salute cu formula „ham-ham”. Cu această formă de salut l-au întâmpinat şi pe preşedintele parlamentului Mihai Ghimpu, care s-a apropiat de protestatari.
“Muruianu a încălcat legislaţia şi urmează să fie sancţionat în conformitate cu aceasta. Sancţiunile urmează să fie stabilite de parlament”, a declarat Ghimpu.
Respectul faţă de presă şi libertatea de exprimare este un lucru sfânt pentru democraţie şi este inadmisibil ca aşa o persoană să ocupe această funcţia, a declarat preşedintele comisiei parlamentare pentru mass-media, Corina Fusu.
Amintim că la Adunarea judecătorilor de sâmbăta trecută, Muruianu i-a numit pe jurnalişti “câini turbaţi care devin periculoşi pentru societate prin minciunile pe care le răspândesc”.