Guvernul Republicii Moldova pledează pentru diminuarea factorului militar în regiune, inclusiv prin retragerea completă a muniţiilor care aparţin Federaţiei Ruse şi a contingentului militar ce asigură paza acestora, se arată într-o declaraţie prezentată marţi, 18 mai de premierul Vlad Filat, în urma declaraţiei comune de luni a preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei.
Totodată, Guvernul, evocând rolul actualei operaţiuni de menţinere a păcii în stabilizarea situaţiei după stoparea conflictului armat, se pronunţă pentru lansarea consultărilor cu privire la transformarea acesteia într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional.
Vlad Filat a menționat că Guvernul salută implicarea tot mai activă a partenerilor internaţionali în procesul de reglementare a conflictului transnistrean pentru identificarea unei soluţii cuprinzătoare şi viabile în baza principiului fundamental de respectare a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a R. Moldova.
În acest sens, Guvernul apreciază sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru soluţionarea problemei transnistrene exprimat în declaraţia din 17 mai 2010 a Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.
În acelaşi context, Guvernul a luat act şi de Declaraţia comună din 17 mai a preşedinţilor Federaţiei Ruse şi Ucrainei prin care este exprimată voinţa politică de a contribui în cadrul formatului de negocieri „5+2” la urgentarea reglementării cuprinzătoare şi viabile a problemei transnistrene.
Reiterîndu-şi voinţa politică fermă de a promova în mod consecvent măsurile de întărire a încrederii şi de sprijinire a populaţiei din regiune, Guvernul îşi exprimă disponibilitatea de a purcede fără întârziere şi fără condiţii prealabile la negocieri constructive în formatul „5+2” şi se adresează către toate părţile implicate să procedeze în acelaşi mod.