Numeroşi activişti pentru drepturile omului şi jurnalişti critică cererea adresată de guvernul afgan presei afgane şi occidentale de a nu relata despre nici un atac violent care poate avea loc în timpul alegerilor de joi, 20 august.
Militanţii talibani au ameninţat că vor submina alegerile, iar autorităţile sunt îngrijorate că relatările despre violenţe pot micşora prezenţa la urne. Apelul guvernului afgan urmează după o serie de atacuri în care au murit marţi cel puţin 12 persoane.
Deşi talibanii au ameninţat că ar putea compromite procesul electoral, cetăţenii nu se feresc să îşi manifeste în continuare susţinerea pentru pretendenţii la funcţia de preşedinte.
În postura de câştigător al primelor alegeri libere democratice din ţara sa, Hamid Karzai, a cărui fotografie este ţinută în mână de către femeia din imagine, este unul dintre favoriţi.
La 20 august sunt aşteptaţi la urnele de vot circa 17 milioane de alegători afgani vor vota pentru a doua oară în istorie, atât preşedintele cât şi 420 de persoane care vor reprezenta cele 34 de provincii ale statului.