Executivul a aprobat ieri, 7 mai, procedura de reorganizare a Centralelor Electrice cu Termoficare CET 1 și CET 2, prezentat de viceministrul Economiei, Tudor Copaci, anunță Politik.md.
Copaci spunea că această procedură este una extreme de complicată, dar că ea trebuie dusă până la capăt. Și asta chiar dacă anterior, se propunea fuzionarea CET-urilor cu Termocom, care în prezent se află în proces de insolvabilitate. În luna martie, Curtea de Apel a pronunțat decizia de a intent procedura de faliment, astfel că hotărârea Guvernului nu putea fi executată din cauza falimentului Termocom.
Proiectul mai prevede ca SA „CET 2”, în calitate de creditor principal, să preia activele SA „Termocom” utilizate în procedura de faliment.
În proiect se mai menționează că întreaga procedură se va desfășura până la 15 octombrie curent și că după finalizarea acesteia, Banca Mondială va oferi Moldovei un credit de proporții, care să acopere cheltuielile și datoriile existente în sistemul energetic.