Guvernarea comunistă vrea să distrugă sistemul de învăţământ, a declarat joi, 9 iulie, prim-vicepreşedintele Partidului Liberal Democrat, Mihai Godea. Acesta a făcut referire la decizia Ministerului Educaţiei de a reduce numărul colegiilor pedagogice din ţară. Conform acestei hotărâri, cinci colegii pedagogice din opt nu vor admite elevii la studii în acest an.
Amintim că miercuri, 8 iulie, Ministrul Educaţiei, Larisa Şavga, a declarat presei că prin aceste acţiuni se urmăreşte ajustarea învățământului pedagogic la normele europene.
Conform procesului de la Bologna la care a aderat și țara noastră, instruirea cadrelor pedagogice se face doar la nivelul superior. Potrivit responsabililor de la Ministerul Educației în următorii ani numărul locurilor de studii va fi treptat micșorat.  
Godea mai susţine că “reducerea drastică a învăţământului cu frecvenţă redusă, fără a propune cetăţenilor o altă formă de instruire va duce la distrugerea sistemului educaţional”. PLDM se mai arată nemulţumit de salariile mici ale pedagogilor, dar şi de lipsa sălilor de calculatoare, a logisticii, precum şi a fondului de carte din şcoli, a mai precizat Godea.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE