Peste 40 de şefi de stat şi de guvern (de două ori mai mulţi decât anul trecut), 36 de miniştri de Finanţe şi şefi de bănci centrale (inclusiv şefii băncilor centrale din ţările grupului G8, mai puţin SUA) şi 1.400 de oameni de afaceri de top se vor întâlni săptămâna aceasta la Davos.

Anul acesta, fireşte, subiectul abordat va fi criza economică mondială, deviza întrunirii fiind „Refacerea lumii post-criză”. Întâlnirea de patru zile din staţiunea alpină va fi deschisă miercuri de Vladimir Putin, premierul rus. La întâlnire vor mai participa premierul chinez Wen Jiabao, cancelarul german Angela Merkel, premierul japonez, Taro Aso, şi cel britanic, Gordon Brown. Din partea administraţiei Obama va veni principalul său consilier, Valerie Jarrett. Aceasta este prima întâlnire dintre „greii” lumii după Summitul G20 din noiembrie, de la Washington. Forumul Economic Mondial a fost înfiinţat în 1971 ca un think-tank academic şi de afaceri, iar întâlnirile de la Davos au căpătat o importanţă din ce în ce mai mare.

„Financial Times” prevede că anul acesta întrunirea va fi caracterizată de mai puţină eleganţă şi mai puţine petreceri. În schimb, participanţii sunt invitaţi la simularea vieţii dintr-o tabără de refugiaţi, doritorii putând să încerce navigarea pe un câmp minat.

Raportul prezentat de Forumul Economic Mondial înainte de întrunire arată că riscurile cu care se confruntă lumea include deteriorarea sistemului mondial de guvernare financiară, o încetinire a economiei chineze, ameninţări la adresa producţiei de hrană şi a sănătăţii din cauza încălzirii globale, pe lângă lipsa de coordonare la nivel global pentru combaterea problemelor. Temerile în faţa protecţionismului sunt şi ele în creştere. Se va discuta însă şi despre Orientul Mijlociu şi încălzirea globală (vor fi prezenţi 30 de miniştri ai Mediului şi Energiei). Klaus Schwab, fondatorul şi preşedintele Forumului, a declarat că întâlnirea va fi o oportunitate pentru ca liderii să se hotărască ce fel de lume vor să apară după încheierea crizei. „Suntem martorii naşterii unei noi ere, unui apel să ne schimbăm instituţiile, sistemele şi, mai ales, modul d e a gândi”, a spus el. (L.C.)

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE