Deputatul neafiliat, Mihai Godea a părăsit sala de ședință a Parlamentului, din motiv că deputații din Alianță nu-și respectă angajamentele asumate. Acesta a cerut introducerea în ordinea de zi a proiectului privind modificările procedurii de alegere a președintelui, dar ulterior proiectul a fost respins de Legislativ.

”În conformitate cu angajamentele asumate la 15 martie, solicit includerea pe ordinea de zi a proiectului 316. Termenul limită este 25 martie”, a declarat Godea.
”Eu sper că se va veni cu explicații foarte clare, de greutatea cuvenită. Nu este vorba de Godea sau de proiectul 316, ci despre angajamente asumante. Să nu se vină cu politica din vorba cântecului ”las-o, măi, că-i bună așa”, a ținut să precizeze Godea după ce a ieșit din sală.
”Să nu facă paradă de exces de zel politic. Săptămâna viitoare il vom discuta. Noi o să ne respectăm angajamentele”, a declarat în replică  deputatul  liberal-democrat, Valeriu Streleț.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE