Propunerea a fost lansată joi, 10 martie în cadrul şedinţei de lucru a Parlamentului, cînd a fost discutat şi aprobat proiectul de lege cu privire la excluderea asigurării colaboratorilor de poliţie cu apartamente.
O altă soluţie propusă de Mihai Ghimpu este ca salariul comuniştilor pe perioada cât au lipsit de la şedinţele din anul trecut, care a constituit circa 8 mln lei, să fie donat Ministerului de Interne şi astfel să fie rezolvată problema banilor la minister.
Prim-vicepreşedintele PLDM, Mihai Godea a specificat că în timpul guvernării comuniste multe apartamente se ofereau ofiţerilor, colaboratorilor cu grad de colonel, dar nu persoanelor care aveau nevoie de aceste apartamente.
“Colaboratorii de poliţie nu trebuie răsplătiţi cu apartamente, ci cu salarii decente. De reiterat faptul că nu colaboratorii de poliţie, ci alte persoane au obţinut acele spaţii locative”, a precizat Godea.
Deputatul PCRM, Gheorghe Anghel a fost nemulţumit de această decizie a Parlamentului şi a menţionat că această lege va determina ca poliţiştii să devină mai corupţi şi vor fi eliberaţi infractorii.
“Aceasta va duce la creşterea numărului cazurilor de corupţie în rândul poliţiştilor. Întâi au fost reduse salariile, apoi ei au fost privaţi de dreptul la spaţiu locativ, după care vor fi eliberaţi toţi infractorii care de ani de zile au fost deţinuţi“, s-a revoltat Anghel.
De menţionat, că în cadrul şedinţei Parlamentului au mai fost discutate proiectele de lege cu privire la activitatea farmaceutică şi reglementarea preţurilor la medicamente, precum şi Legea cu privire la modul de vânzare-cumpărare a pământului.