Președintele PL, Mihai Ghimpu a declarat într-un interviu acordat portalului cotidianul.ro, că Federația Rusă este cea care are de câștigat din „războiul” declanșat în cadrul Alianței pentru Integrare Europeană de către premierul Vlad Filat și a precizat că acesta nu mai are dreptul moral să conducă un nou Guvern, după ce a trădat cauza.
” PL va pleda mai departe pentru existența Alianței, numai nu cu Filat prim-ministru. Dumnealui a declanșat un război care era clar din start că înseamnă compromiterea Alianței și compromiterea integrării europene”, a declarat liberalul în cadrul interviului.
Întrebat dacă îl vede pe ministrul de externe, Iurie Leancă pentru funcția de premier, Mihai Ghimpu a menționat că pot fi și alți candidați pentru această funcție. ”Problema este PLDM. PLDM și Filat trebuie să tragă niște concluzii după ceea ce s-a întâmplat. În afară de această luptă internă în cadrul Alianței cu Plahotniuc, Filat are și păcate: convorbirile telefonice înregistrate, trafic de influență, miniștrii lui cu dosare penale. De o așa alianță nu avem nevoie nici noi, nici cetățenii, nici Europa. Nu pentru asta este Alianța, de aceea azi am vorbit, am criticat, dar n-am votat pentru moțiunea care a venit de la comuniști”, a precizat liderul PL.
De asemenea, Mihai Ghimpu a spus că nu există pericolul revenirii comuniștilor la putere. ”Nu cred că există. Dar votul de azi al PD alături de comuniști vine după ce Filat și PLDM au votat alături de comuniști desființarea funcției de prim-vicepreședinte al Parlamentului, pe care o deținea Vlad Plahotniuc. L-am avertizat că sabia ridicată împotriva PD întâlnește altă sabie. Mai mult, sabia lui Filat deja a trecut în mâinile lui Plahotniuc. Și dacă el a jucat cu comuniștii, de ce nu poate și PD să joace cu comuniștii? Comuniștii au interesul lor: de a-i bate cap în cap ca să obțină alegeri anticipate și să preia puterea. Dar nu în anul în care trebuie semnate trei acorduri, să înceapă un război, în urma căruia sigur n-o să câștige Republica Moldova, o să câștige altcineva: Federația Rusă. Asta e problema. Cine trădează poporul trebuie să moară trădător”, a mai adăugat președintele Partidului Liberal.