Nici după ce a plătit amendă pentru incitare la ură în ceea ce priveşte homosexualii, activistul Fiodor Ghelici păstrează obiceiul vechi. Acesta susţine că fenomenul homosexualităţii este inacceptabil şi, contrar aparenţelor, este negat inclusiv de marea majoritate a comunităţii europene, comunică Politik.md.
Potrivit activistului, întrebaţi de ce impun Republicii Moldova legi ce protejează minorităţile sexuale, chiar şi oficialii europeni neagă acest fapt.
„Le-am spus că nu fac bine când ne apropie pe ei, pentru ca să ne distrugă cu chestii incompatibile cu valorile morale ale poporului băştinaş. Ştiţi ce mi-au răspuns? Au zis că ei singuri nu sunt de acod cu aceste legi. Că sunt categoric contra propagandei minorităţilor sexuale mi-au zis şi americanii”, afirmă Ghelici.
Ţap ispăşitor pentru situaţia creată, activistul susţine că sunt autorităţile centrale care „întrec limitele bunului simţ în goana după adoptarea de legi libertine”.
Amintim că activistul a fost amendat anterior cu pentru un discurs public de incitare ură faţă de homosexuali.