Dintre toate penitenciarele din țară, lider la capitolul condamnări la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului este Penitenciarul nr. 13 din capitală. Între anii 2005-2013 din cauza acestei instituții. R. Moldova a pierdut de 17 ori procesele la Curtea Europeană, fiind obligată să achite sume, în total cifra lor ridicându-se la peste 15 mii de euro pentru victimele torturii, dar și pentru condiții inumane de detenție.
Aceste declarații aparțin Avocatului Poporului, Anatolie Munteanu, care este și președintele Mecanismului Național de Prevenire a Torturii. Avocatul Poporului a subliniat, în cadrul unei conferințe de presă, că în majoritatea penitenciarelor din R. Moldova este încălcat dreptul persoanelor, care se află în detenție.
„În 2013, din 105 condamnări la Curtea Europeană, 61 dintre acestea au fost pentru condiții inumane în penitenciare”, a declarat Anatolie Munteanu, specificând că cei de la conducerea penitenciarului nr.13 nu reacționează la recomandările specialiștilor privind celula nr. 46, de aceea și pierd multe procese de judecată.
Potrivit ultimului raport, condițiile de detenție în această celulă sunt degradante și provoacă suferințe pshice deținuților. Încăperea are o suprafață de 9,87 m2, unde cu dificultate pătrunde lumina. „ Pereţii celulei sunt văruiți cosmetic, podelele sunt reci, de beton, iar amplasarea celulei în subsol constituie un risc de îmbolnăvire de tuberculoză. Robinetul, care asigură celula cu apă potabilă este situat imediat deasupra veceului. Apele scurse din acesta fiind deversate direct în veceu şi serveşte la evacuarea apelor reziduale. Astfel din acest robinet deţinuţii iau apă potabilă, îşi menţin igiena personală şi îşi spală vesela. De asemenea, deținuții nu sunt asigurați cu saltele și lenjerie de pat”, se arată în raport.

 

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE