Peste 600 de persoane au fost reţinute în acest sfârşit de săptămână, deoarece au participat la un val de violenţe îndreptat împotriva summitului G20, găzduit de cel mai mare oraş al Canadei, Toronto.
Liderii G20 au promis că nu vor ignora nicio măsură care ar putea duce la stabilizarea sistemului.Poliţia canadiană a folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a-i intimida pe manifestanţi, anunţă CBC News.
La Universitatea din Toronto, poliţiştii au reţinut 70 de persoane, care se dădeau drept studenţi, dar plănuiau atacuri asupra cordonului de securitate care protejează zona unde au loc dezbaterile G20. Poliţiştii au descoperit că aceste persoane aveau cărămizi în rucsacuri. “Nu mergi duminica pe stradă cu aşa ceva”, a motivat reţinerile unul dintre oamenii legii.
La câteva sute de metri de clădirile universităţii, o cafenea Starbucks a fost vandalizată, după ce protestatarii au aruncat cu pietre şi cărămizi în geamuri. În general, toate firmele care trimit spre ideea de globalizare sunt ţinta atacurilor.
Străzile din Toronto au fost pline de poliţişti în aceste zile de lucrări G20, iar evenimentele nefericite nu au întârziat să apară. Grupuri de persoane care îşi plimbau câinii sau aşteptau autobuzul au fost reţinute, pe motiv că ar fi plănuit un atac. La comanda şefului poliţiei, care a primit reclamaţii de la rudele celor arestaţi, aceştia au fost eliberaţi după câteva ore.
Dar poliţiştii aveau de ce să se teamă: sâmbătă şi duminică, violenţele au atins un nivel neaşteptat în Toronto, 604 persoane fiind reţinute. Amnesty International Canada a cerut investigarea măsurilor de securitate luate sâmbătă şi duminică. Liderul Amnesty crede că forţele de ordine au făcut uz de violenţă deşi, în unele cazuri, nu era nevoie de o astfel de reacţie.
Despre G20
Grupul celor 20 (G20) reuneşte miniştrii de finanţe şi guvernatorii de bănci naţionale din 20 de ţări dezvoltate ale lumii. Prima întâlnire a avut loc în decembrie 1999 la Berlin, gazde fiind miniştrii de finanţe din Germania şi Canada.
Din G20 fac parte următoarele state: Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii.
La întâlnirea din acest an s-a discutat intens despre reducerea deficitelor bugetare. Totuşi, secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner, a recomandat statelor din Europa să pună accent pe creşterea consumului intern pentru a stimula exporturile din alte ţări, nu doar pe reducerea cheltuielilor publice.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE