Un tânăr în vârstă de 32 ani, domiciliat în capitală, a fost reţinut de oamenii legii, pentru că ar fi pretins bani de la trei proprietari de automobile, după ce le-a sustras numerele de înmatriculare străine. Individul a fost încătuşat imediat şi escortat la inspectorat pentru audieri, comunică Politik.md.
În cadrul procesului de documentare, poliţiştii au stabilit că bărbatul fura plăcuţele de înmatriculare de la automobile, înregistrate peste hotarele ţării, care erau parcate în ogrăzile blocurilor de locuit din sectoarele Centru şi Buiucani.
Acesta le lăsa pe parbrizul automobilului un număr de contact, care era telefonat de proprietar, pentru negocierea transmiterii banilor în schimbul numerelor de înmatriculare la preţul de 100 de euro. Astfel a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru furt, care prevede amendă în mărime de până la 6 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.
Poliţia capitalei recomandă proprietarilor de automobile, să le doteze cu sisteme antifurt, iar în caz de necesitate să solicite imediat ajutor prin intermediul Serviciului specializat 902.