DSEO parte dintre moldovenii implicați în accidentul de ieri, 19 august, din județul Brăila, au ajuns astăzi acasă. Este vorba despre 17 persoane, dintre care doi minori, care au venit la Chișinău cu un autocar, după ce medicii au constatat că acestea au suferit răni ușoare, informează Politik.md.
De la vama Oancea până în Chișinău, aceștia au fost însoțiți de către un echipaj SMURD din cadrul Direcției Situații Excepționale Cahul, care le-a acordat pe parcursul drumului asistența necesară. Tot în acest timp, alături de ei au fost psihologii Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, ce au acordat asistență psihologică, apreciend starea acestora ca fiind stabilă. Ajunși în capitală, două persoane au fost preluate de către o ambulanță a Serviciului 903, spre a fi transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Totodată, alte 14 persoane care au avut de suferit în accident, rămân în spitalul din județul Brăila până la îmbunătățirea stării de sănătate. În context, la Brăila au fost detașați trei angajați ai Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale. Aceștia vor ajuta la perfectarea datelor de identitate ale persoanelor care au avut de suferit, dar vor interveni și în alte eventuale cazuri, care ar putea apărea pe parcurs.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE