O nouă acţiune de protest în capitală. Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Moldova  „Liderii” a organizat o acţiune paşnică de protest în faţa Palatului Republici, pentru a îndemna reprezentanţii poporului să-şi iubească ţara şi să lucreze în favoarea cetăţenilor, fiind aleşi de popor şi pentru popor.
Organizaţia de tineret a PPRM, în frunte cu preşedintele Ian Lisnevschi, face un apel către Guvern şi deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova: „Încetaţi  certurile şi scandalele politice din ţară! Tinerii nu mai pot tolera o astfel de politică. Politicile guvernării se răsfrâng dureros asupra tuturor locuitorilor ţării”.
„Dat fiind faptul că este sărbătoarea tuturor îndrăgostiţilor şi că prima şedinţă a Parlamentului din acest an a fost amânată din cauza jocurilor politice, Organizaţia de Tineret a PPRM îndemnă reprezentanţii poporului să-şi iubească ţara şi să lucreze în favoarea cetăţenilor, fiind aleşi de Popor şi pentru Popor.”, a declarat Ian Lisnevschi, preşedintele OT PPTM.
Au fost scandate lozinci precum „Iubiţi ţara, nu violaţi poporul!”, „Eu iubesc Moldova”.
„În ultimii ani, observăm doar certuri şi scandale politice în ţară. Tinerii nu mai doresc să tolereze o astfel de politică, care se răsfrânge negativ asupra tuturor locuitorilor  ţării.”, a declarat Braila Maxim – Prim-vicepreşedintele OT PPRM.
„Luând în consideraţie că astăzi aleşii poporului sunt preocupaţi de scandaluri şi certuri, noi chemăm să-şi pună semnătura sub sloganul „Eu iubesc Moldova” pe viitorii deputaţi, deci anume pe voi, dragi prieteni!”, a declarat Grini Iunona, vicepreşedintele OT PPRM, adresându-se  tinerilor prezenţi la acţiunea din faţa Palatului.
După ce au confirmat că iubesc Moldova, prin semnăturile proprii, tinerii au  mers şi au depus  flori la bustul lui Grigore Vieru, din centrul capitalei, azi împlinindu-se 78 de ani de la naşterea marelui poet.
Reamintim că Organizaţia de Tineret a PPRM a fost constituită la 20  octombrie 2012,  fiind prezentă în  27 raioane ale Republicii Moldova.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE