Ceremonia de înmânare a Premiului Naţional a avut loc la Palatul Republicii, într-o atmosferă festivă, în prezenţa preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și a preşedintelui Parlamentului, Igor Corman, precum și a premierului, Iurie Leancă. La eveniment au mai participat primul președinte al țării, Mircea Snegur, personalități marcante din domeniul artelor, științei și sportului.
Iurie Leancă a înmânat premiile laureaţilor şi i-a felicitat cu acest prilej. „Protagoniştii acestei seri sunt adevăraţii eroi ai Moldovei, care muncesc, rezistă, creează şi produc valori. Aceştia sunt promotorii Moldovei europene de mâine, fapt pentru care îi felicit cordial şi le mulţumesc", le-a urat șeful Executivului.
Totodată, Prim-ministrul a felicitat laureaţii cu prilejul Zilei Independenţei Republicii Moldova, marcată pe 27 august: „Vă felicit pe toţi cu prilejul sărbătorilor naţionale şi vă asigur că rămân încrezător în viitorul european al Republicii Moldova - un viitor liber, demn şi prosper. Pentru că o merităm cu toţii şi o merită, mai ales, oamenii talentaţi pe care îi are ţara noastră!", a declarat premierul.
Igor Corman a menționat că așa cum la 27 august 1991 au fost puse bazele independenței și viitorului democratic al Republicii Moldova, anul acesta a fost pusă temelia viitorului european al țării. „Am semnat foaia de parcurs, care ne va așeza lângă popoarele civilizate, lângă economiile moderne și prospere. Fiecare pas pe această cale va însemna un pas înainte în dezvoltarea noastră democratică și economică, va aduce bunăstare pentru cetățenii noștri”, a declarat Președintele Parlamentului.
Anul curent de Premiul Național s-au învrednicit opt personalități: pictorul Tudor Zbârnea; dirijorul și compozitorul Dumitru Blajinu; profesoara de muzică Galina Buinovschi; actorul de teatru şi film, regizor Vitalie Rusu; doctorul habilitat în medicină, profesor universitar Petru Stratulat; doctor habilitat în biologie, Ștefan Țurcanu; doctorul în istorie Sergiu Musteață și antrenorul de lupte libere Nicolae Oriol.
Laureații Premiului Național au mulțumit conducerii țării, colegilor și membrilor comisiei de selectare a dosarelor pentru aprecierea muncii lor. „Acest Premiu mă motivează să muncesc și mai mult pentru a obține noi rezultate în activitatea mea. Sunt mândru că sunt cetățean al Republicii Moldova!", a spus istoricul Sergiu Musteață.
Valoarea Premiului Naţional constituie 100 de mii de lei pentru fiecare laureat. Premianţii au fost selectaţi de o Comisie specială, prin vot secret.