Reprezentativa de juniori în vârstă de până la 19 ani a Republicii Moldova a învins în primul meci de verificare cu echipa similară a Azerbaidjanului, disputat miercuri la Centrul Tehnic de pregătire a selecționatelor de la Vadul lui Vodă. Puținii spectatori prezenți în tribună au devenit martori oculari a cinci goluri și răsturnări spectaculoase de scor.
Tricolorii antrenați de Iurie Osipenco au avut o primă repriză perfectă și au plecat la vestiare având un avantaj de două goluri pe tabelă. Deja în minutul 3 al meciului, atacantul Olimpiei Bălți Ion Lăcustă a deschis tabela, iar în ultimul minut de până la pauză, tiraspoleanul Vadim Paireli a făcut 2-0.
Imediat după reluarea meciului, centralul Alexandru Tean a dictat penalty pentru gazde și avantajul de goluri a fost majorat la trei, după reușita lui Valentin Bârdan (Sheriff Tiraspol) de la punctul cu var.
La scorul de 3-0, tricolorii au jucat mai neglijent în apărare și au scăpat două goluri, tot din penalti. Ambele au fost înscrise de Budag Nasîrov, în minutele 69 și 73. În aceste condiții, amicalul cu azerii s-a încheiat cu victoria la limită a tricolorilor – 3-2. Vineri va avea loc a doua partidă de verificare dintre cele două formații.
Site-ul Federației Moldovenești de Fotbal anunță că victoria de miercuri a fost a doua internațională din anul 2013. La finele lunii martie, tot la Vadul lui Vodă, juniorii noștri au învins Letonia cu 2-1.

