Fostul șef-adjunct al Serviciului Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), Mihail Gofman suspect în dosarul „Laundromat”, a decedat. Gofman fusese victima unui accident rutier și s-a aflat o vreme în comă. Acesta a murit joi, 11 ianuarie, pe patul de spital, notează TV8.md.
La sfârșitul lunii decembrie 2023, Mihail Gofman s-ar fi aflat în stare de ebrietate și și-ar fi pierdut echilibrul, după care s-a prăbușit pe carosabil și a fost strivit de un automobil la volanul căruia se afla o femeie. Alte surse spun că a coborât din mașina soției și a încercat sa traverseze strada neregulamentar, moment în care a fost lovit de o altă mașină, potrivit Pulsmedia.
În urma accidentului, s-a ales cu multiple traumatisme, fiind transportat în stare gravă la spital și internat în secția de reanimare. Medicii au încercat să-i salveze viața, însă din nefericire acesta a pierdut lupta pentru viață. Soţia lui Mihail Gofman, a declarat că „a fost un accident rutier din neatenţie”
Mihail Gofman a fost eliberat din funcția pe care o deținea în cadrul CNA, în aprilie 2014, după ce a devenit obiectul unor anchete interne, dar și ale presei, din cauza averii pe care o deținea.
Fostul șef-adjunct al Serviciului Spălării Banilor din cadrul CNA a contestat în instanță decizia prin care a fost demis și a încercat pe cale judiciară să obțină repunerea sa în funcție, în plină anchetă parlamentară privind dosarul „Laundromat”, în care a fost și el vizat. Comisia parlamentară a stabilit că Gofman ar fi acordat consultații unor persoane din sectorul bancar, iar împreună cu Viorel Chetraru (fost șef la CNA) și Alexandru Stoianoglo (fost procuror general), ar fi înaintat un amendament legislativ prin care a fost paralizată activitatea Serviciului Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, fiind oficiată spălătoria banilor rusești prin băncile deținute de Veaceslav Platon.
Gofman a fost fugit din țară, dar a revenit ulterior și a făcut o serie de dezvăluiri legate de diverse dosare legat de frauda bancară, dar și din cadrul sistemului în care a activat.