activenews.roFostul inspector al Poliţiei Criminale, Ion Perju, bănuit că i-a aplicat lovitura fatală lui Valeriu Boboc în timpul protestelor din 2009, a fost condamnat la zece ani de închisoare.

Sentinţa a fost pronunţată astăzi de Curtea de Apel din sectorul Botanica, după ce prima instanţă l-a achitat, notează Jurnal.md.
 
Ion Perju a fost reţinut şi acuzat de moartea lui Valeriu Boboc în aprilie 2010. S-a întâmplat după ce au fost publicate imagini surprinse de camerele de supraveghere de la Guvern în timpul protestelor din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009.
 
În video apare un bărbat care îl loveşte cu piciorul pe tânărul protestatar chiar în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
 
Ulterior, o expertiză efectuată în SUA la cererea Procuraturii Generale a demonstrat că individul din imagini este Ion Perju. Inculpatul însă a contestat rezultatele acesteia.
 
Până acum, Ion Perju a fost cercetat penal în stare de libertate.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE