Intro-ul Forumului Societății Civile a apropiatului Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius este unul din subiectele ce vor fi discutate în cadrul unei întruniri a Comitetului de Organizare, care se va desfășura în perioada 5-6 septembrie, la Kiev, anunță Politik.md.
Strategia grupului de lucru al acestui Comitet va cuprinde acțiunile de pregătire pentru Forumul Anual al Societății Civile, care va avea loc pe 4 – 5 octombrie, la Chișinău. De asemenea, se va discuta despre evenimentul societății civile de la Vilnius, în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, la Kiev se vor întruni 14 membri ai Comitetului, care vor revizui evoluțiile din cadrul Platformelor Naționale, ale grupurilor de lucru și ale subgrupurilor, precum și vor căuta modalități de a optimiza munca Forumului din timpul anului.
Agenda Forumului include rapoartele Coordonatorilor de grupuri și subgrupuri, precum și pregătirile pentru Forumul de la Chișinău. Se vor stabili speakerii, agenda și responsabilitățile, se va discuta despre procedură și se va veni cu propuneri de îmbunătățire a organizării acestuia.