Astfel, reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor în domeniu au declarat că întârzierile admise de Ministerul Finanţelor la alocarea mijloacelor pentru finanţarea lucrărilor de reparaţie pune în dificultate companiile de construcţii atât în realizarea lucrărilor, cât şi în achitarea salariilor muncitorilor.
Prezent la întrevedere, viceministrul Transporturilor Boris Gherasim a avertizat că efectuarea lucrărilor este dependentă de starea vremii şi există riscul ca pentru acest an, acestea să nu fie realizate în deplină măsură.
Potrivit lui Gherasim, 16 contracte din cele 71 încheiate au fost înregistrate de AAP cu întârziere de peste 20 de zile, din acest motiv perioada reală de parcurgere a procesului de achiziţii se ridică deseori la circa 60 de zile.
De asemenea, reprezentanţii Administraţiei de stat a drumurilor s-au plâns de ritmul de organizare a licitaţiilor pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie a drumurilor publice, pe motiv că personalul Agenţiei ar fi suprasolicitat.
Membrii CA a Fondului rutier au convenit să adreseze un demers Prim-ministrului şi ministrului Finanţelor, cerând utilizarea după destinaţie a mijloacelor acumulate în Fondul rutier şi deblocarea situaţiei create.
Conform raportului prezentat în şedinţă de Administraţia de stat a drumurilor, în prima jumătate de an au fost realizate lucrări în sumă de 323 mln lei. Au fost reparate 5920 km de drumuri, inclusiv 2850 km de drumuri naţionale şi 3070 km drumuri locale. Concomitent, au fost instalate 7692 indicatoare rutiere şi executat marcajul orizontal pe o lungime de 310 km de drumuri.
De menţionat că, majoritatea lucrărilor, în valoare de circa 340 mln lei, a fost contractată prin licitaţii publice. Pe parcursul întregului an circa 70% din lucrări urmând să fie efectuate prin acest procedeu. În anul 2010, circca 50% din contracte au fost încheiate prin procedura de achiziţii publice.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE