Președintele țării, Maia Sandu, va ține un discurs în plenul Parlamentului European. Șefa statului a zburat la Bruxelles ieri, 17 mai.
La ora 15.30 Sandu va susține o conferință de presă comună cu Roberta Metsola, președintele Legislativului Uniunii Europene.
Menționăm că ieri, Maia Sandu s-a întâlnit cu Charles Michel, președintele Consiliului European, fiind prima întrevedere din cadrul vizitei de lucru efectuată de șefa statului la Bruxelles.
Oficialii au abordat evoluția riscurilor de securitate din regiune. S-a discutat, de asemenea, despre agenda de integrare europeană a Republicii Moldova.
”Acordarea statutului de țară candidată Moldovei va reprezenta un semnal de încurajare și de sprijin pentru programul de reformare a țării noastre după model european”, a spus pe finalul întrevederii Maia Sandu.


