Deputatul PAS, Vladimir Bolea, care era și președintele comisiei agricultură și industrie alimentară din cadrul Parlamentului, a fost numit în această dimineață în funcția de ministrul al Agriculturii și Industriei Alimentare. Bolea a depus deja jurământul la Președinție.
Premierul Natalia Gavrilița susține că Vladimir Bolea este o candidatură potrivită pentru fotoliul de ministrul la MAIA, menționând că a promovat mai multe proiecte de lege în Parlament, care au fost menite să atenueze problemele agricultorilor.
”Am toată încrederea că această tranziție va fi una firească și de bun augur pentru agricultorii din Republica Moldova”, a menționat premierul.
Tototodată, președintele țării, Maia Sandu, a menționat că: ”Felicitări, sarcina noastră este clară. Trebuie să creem condiții pentru un sector agricol rezilient și competitiv, dar eu am încrederea că dumneavoastră o să reușiți”.
Cine este Vladimir Bolea?
Anul nașterii: 1971
Locul Nașterii: s. Carabetovca, r. Basarabeasca
Activitate profesională
- Fondator și director, Holboca SRL (comerț) 2013 – prezent,
- Instructor în economie, Școala de Studii Avansate în Jurnalism, 2012 – prezent
- Președinte OT Chișinău PAS, Membru al Biroului Permanent Național PAS
Studii
- Master în Drept Economic, Universitatea de Stat din Moldova, 2002
- Licență în studii juridice, Universitatea de Stat din Moldova, 2004-2000
- Licență în Istorie, Universitatea de Stat din Moldova, 1991-1997
Trei lucruri importante despre Vladimir Bolea
- Am crescut în Carabetovca, Basarabeasca, însă am rămas în Chișinău după anii de studenție. Am muncit enorm pentru a deschide o afacere, așa încât să nu fiu nevoit să plec, ci să rămân acasă, alături de familie.
- Studiile militare, juridice, în istorie și economie, alături de experiența de antreprenor din ultimii ani m-au învățat că prin muncă îți poți atinge scopul. Sunt convins că în Moldova se poate trăi bine, dacă la guvernare ar fi oameni competenți și integri.
- De la 24 ani mă implic în activități antreprenoriale. Am cunoscut nereușite și succese. Cred că perseverența, munca neobosită și administrarea corectă stau la baza unei societăți prospere.
Trei soluții pentru circumscripție
- Transport public modern și confortabil. Voi munci pentru implementarea unui program de modernizare a transportului public, inclusiv prin atragerea fondurilor europene, astfel ca cetățenii Chișinăului să călătorească în mijloace de transport moderne si confortabile.
- Infrastructură de calitate și un mediu curat. Voi munci pentru îmbunătățirea infrastructurii, salubrizării și amenajării teritoriului din sectorul Buiucani și municipiul Chișinău cu finanțare din bugetul național, municipal și din proiecte de cooperare internațională
- Investigarea construcțiilor ilegale. Voi cere organelor competente revizuirea documentelor cu privire la construcțiile problematice și mansarde. Vom stopa construcțiile ilegale care ne distrug orașul


