Recent, au fost reținuți trei tineri, suspectați de trafic cu amfetamină în proporţii deosebit de mari, pe teritoriul Republicii Moldova.
În perioada lunilor noiembrie 2012 – ianuarie 2013, oamenii legii au intrat în posesia unei informații potrivit căreia, un grup de persoane, introduce pe cale de contrabandă şi comercializează substanţe narcotice – amfetamina în proporţii deosebit de mari pe teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit MAI, un bărbat în vârstă de 25 de ani, cu viză de domiciliu dublă (orașul Ungheni şi oraşul Moscova) este persoana responsabilă de transformarea amfetaminei în formă lichidă și expedierea acestea în Republica Moldova prin intermediul transportului auto de pasageri, ascunsă în diverse obiecte din colet.
Ceilalți cei doi membri (fraţi de 24 și 26 de ani), sunt responsabili de preluarea coletului cu droguri, după care, extrag emfetamina (praf de culoare alba) din lichidul transmis și o comercializează consumatorilor contra a 600 de lei per un gram.
În urma unei percheziţii efectuate în apartamentul închiriat de suspecții din Moldova au fost depistate: 10 gr de marijuana, 100 de gr de amfetamina, 4 litri de substanţă lichidă cu miros specific şi utilaj pentru consum şi preparare de substanţe narcotice.
În prezent, oamenii legii continuă să acumuleze probe în privinţa suspecţilor pentru a-i atrage la răspundere pe toți trei conform legislației în vigoare, iar pentru a-l reține pe suspectul care se află în Federeația Rusă, poliția din Moldova conlucrează cu organele competenete din țara de destinație.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală. Suspecții riscă pedeapsă cu privaţiune de libertate pe un termen de la 7 până la 15 ani.