„Am vorbit nu o dată de responsabilitate. Și dacă cineva nu-și exercită atribuțiile funcționale, schimbați-i. Spun asta, pentru că aud foarte multe discuții prin presă și le mulțumesc pentru asta. Vreau să vă solicit tuturor subalternilor voștri responsabilitate  clară și se referă aici la toate ministerele. Dle Usatîi, toți cei care au făcut să apară în vileag anumite nereugli, să plece. Să știți că voi reacționa foarte prompt, reieșind din această funcție”, a menționat Vlad Filat.
Cu o solicitare a venit și față de vicepremierul Mihai Moldovanu, pe care l-a certat pentru faptul că nu este stabilit clar care este procedura de înregistrare a navelor străine sub pavilion moldovenesc. „Din 15 august tot vorbim despre înregistrarea navelor și neapărat trebuie să iasă Procuratura Generală, ca să ne spună despre încălcările privind înregistrarea navelor sub pavilion moldovenesc?”, s-a indignat Vlad Filat.
Nu a scăpat de atenție și ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, căruia premierul i-a solicitat elaborarea, în timp de o lună a unei foi de parcurs, privind redresarea economiei. „Avem nevoie sa revenim cu o foaie de parcurs foarte clară, pentru că atractivitatea să nu fie doar declarativă pentru R Moldova. Am înregistrat progrese la puține capitole și avem mult de muncit aici”, i-a spus Vlad Filat.
Făcând o pauză, în sala de ședințe s-a auzit un sunet de ton al unui telefon mobil. Acesta a fost al prim-vicepreședintelui AȘM, Simion Furdui, care uitase să-l deconecteze. Atunci, primul ministru s-a folosit de ocazie, pentru a-l lua la rost. „Dle Furdui, dacă nu atrageați atenția, aș fi uitat ceea ce am vrut să spun la ședința operativă. Vă rog ca împreună cu dl Duca să veniți cu o foaie de raport, cu toate cheltuielile făcute. Să veniți și cu o foaie de parcurs pentru studii, și privind situația anti-criză. Îi mulțumesc telefonului care a sunat, ne concentrăm pe resursele alocate”, a spus Vlad Filat.
A fost luat la rost și ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducanu. Acestuia i-a fost solicitată o estimare a costurilor și calității construcțiilor, precum și o evaluare din partea Inspecției de Stat în Construcții.  
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE