simbolPremierul Vlad Filat, ministrul de Externe, Iurie Leancă şi primarul general, Dorin Chirtoacă rămân şi în continuare cie mai influenţi politicieni ai lunii iulie din anul current. Aceste date au fost prezentate astăzi, 3 augut, de către directorul Centrul de Cercetări Strategice şi Consultanţă Politică "Politicon", Anatol Ţăranu.
 
Potrivit notelor oferite de către experţi, pe locul 4 s-a situat speakerul Parlamentului, Marian Lupu, iar următorul în top este liderul PL, Mihai Ghimpu. Acesta este urmat de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care a înregistat o urcare cu două poziţii faţă de luna precedentă.

Timofti este urmat în top de Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al PD. Locul opt al clasamentului este ocupat de liderul PCRM, Vladimir Voronin, care a scăzut o poziţie faţă de topul lunii trecute. Dumitru Diacov, preşedinte de onoare al PD, ocupă locul nouă al topului, iar Valeriu Streleţ, liderul fracţiunii parlamentare a PLDM, încheie top 10 cei mai influenţi politicieni.
 
Locurile 9 şi 10 sunt ocupate de preşedintele fracţiunii democraţilor, Dumitru Diacov, şi respectiv cel al fracţiunii liberal-democraţilor, Valeriu Streleţ, care a crescut cu 4 poziţii faţă de luna precedentă. 

Cea mai spectaculoasă coborâre în clasament a fost înregistrată de fostul comunist, Vadim Mişin, care luna trecută a fost pe locul 9, iar luna aceasta pe 31. Tot coborâri înregistrează şi preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon. Iar liderul Partidului Acţiunea Democratică, Mihai Godea, pentru prima dată de când s-a instituit clasamentul „Politicon” a căzut din primii 50 cei mai influenţi politicieni. 
Topul celor mai influenţi politicieni prezintă o sinteză a notelor puse politicienilor de 39 de experţi. Politicienii au fost apreciaţi în funcţie de influenţa lor asupra deciziilor majore din ţară, popularitatea publică, vizibilitatea lor în mass-media, dar şi perspectivele politice.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE