Reprezentanții etniilor din țară vor veni duminică cu un program special,  anunță Politik.md. Oaspeții vor avea parte de concerte tematice, expoziţii de cărți și arte plastice, precum și vor putea gusta din bucatele tradiționale ale minorităților.
Astfel, moldovenii şi ucrainenii, ruşii şi beloruşii, găgăuzii şi bulgarii, romii şi evreii, polonezii şi nemţii, lituanienii şi estonienii,  grecii şi armenii şi multe alte etnii  vor reprezenta specificul şi valorile ţării, iar toate în ansamblu vor împărtăşi diversitatea patrimoniului cultural european.
Din programul Festivalului Etniilor:
La ora 9.30 va avea loc o depunere de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare  şi Sfânt;
La 10.00 se va deschide oficial Festivalului etniilor, în Grădina Publică “Ștefan cel Mare şi Sfânt”;
În intervalul 11.00 – 14.00, oaspeţii vor putea vizita mini pavilioanele improvizate ale organizațiilor etnoculturale participante la Festivalul etniilor;
În perioada orelor 11.00 – 16.00, se vor desfășura expoziții de carte, lucrări de artă decorativ-aplicativă, arte plastice, artizanat; expoziții de costume naționale; programe artistice desfășurate pe aleile Grădinii Publice “Ştefan cel Mare şi Sfânt”;
De la 11.00 – până la 15.30,  se vor prezenta programele artistice ale organizațiilor etnoculturale, colectivelor din raioanele de centru şi de peste hotare, în preajma platoului din jurul Havuzului din Grădina Publică;
Iar în intervalul 15.30 – 17.00, fanfara Direcției parcurilor de cultură a Primăriei municipiului Chișinău, va evalua în preajma platoului din jurul Havuzului din Grădina Publică.
La festival va participa conducerea de vîrf a ţării, demnitarii de stat şi ambasadorii acreditaţi în Republica Moldova,  precum și organizaţiile etnoculturale municipale şi cele acreditate pe lîngă Biroul Relaţii Interetnice, organizaţiile republicane din r. Soroca şi r. Ungheni.
Genericul Festivalului Etniilor din acest an este „Unitate prin diversitate” și se  desfăşoară în perioada 14-28 septembrie în Republica Moldova. De asemenea sunt așteptați să participe circa 80 de organizaţii etnoculturale, ce reprezintă mai bine de 30 de etnii
În acest an, se va desfășura cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Etniilor va fi organizată şi la Chişinău. Evenimentul va avea loc duminică, 21 septembrie 2014,  în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. 
 
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE