Studiul, ce a luat în calcul companii listate la bursa din Franța, scoate la iveală faptul că firmele în care managementul era predominant feminin a avut pierderi mult mai reduse decât cele conduse de bărbați, scrie Financial Times.

Anul trecut, Hermes a fost singura companie mare care a înregistrat creșteri pe bursă, de 16,8 procente, 55% din managerii săi fiind femei. Companiile cu un management predominant feminin, precum Sanofi, Sodexo sau Danone au scăzut cu mai puțin de 42,7 procente (indexul CAC 40).

Pe de altă parte, acțiunile companiilor cu management predominant masculin au scăzut cu mai mult de 42,7 procente. De exemplu, Alcatel-Lucent, cu doar 8,6% femei manageri, a pierdut 69,3 procente, Renault (21,7% femei manageri), a scăzut cu 81,3 procente, iar Arcelor Mittal (12,3% femei manager), a avut un declin pe bursă de 67,4 procente.

În rândul băncilor franceze, BNP Parisbas a reușit să reziste bine crizei, pierzând doar 39 de procente din valoarea acțiunilor în perioada ianuarie - decembrie 2008. Banca are 38,7% manageri femei. Spre deosebire, Credit Agricole, cu doar 16% manageri femei, a scăzut cu 62,2%.

Feminizarea managementul pare să protejeze împotriva crizei financiare, scrie Michel Ferrary, profesor de management la Ceram Business School din Franța.

"În condiții de nesiguranță, piețele financiare preferă companiile care riscă mai puțin și sunt mai stabile. Mai multe studii au relevat faptul că femeile au un stil managerial diferit de cel al bărbaților. Ele au tendința să riște mai puțin și să se concentreze mai mult pe termenul lung," scrie Ferrary.

Diversitatea genurilor suportă eficiența managerială și creează culturi diverse, favorizând explorarea mai multor oportunități de business. Dar, pentru ajungerea la acest nivel, companiile trebuie să recruteze mai multe femei, sugerează profesorul. De asemenea, trebuie să promoveze și să ofere training femeilor, dacă nu le găsesc pe piața muncii.

Feminizarea managementul depinde și de prezența femeilor în instituțiile educaționale. În Franța, facultățile de afaceri au 48,1 procente de studente, în timp ce în școlile de inginerie sunt doar 25,7 procente femei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE