În luna iulie exporturile au crescut cu 3,4% faţă de luna precedentă, însă faţă de luna iulie 2008 – nivelul exporturilor a fost inferior cu 28,7%.
Exporturile de mărfuri realizate în luna iulie 2009 s-au cifrat la 111,3 mil. dolari SUA, arată datele Biroului Naţional de Statistică. Totodată, importurile au constituit 264,8 mil. dolari SUA, în creştere cu 2% faţă de luna anterioară şi cu 40,7% mai puţin comparativ cu luna iulie 2008.
În ianuarie-iulie 2009 exporturile au totalizat 692,2 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2008 cu 22,1%. Totodată, în perioada de referinţă, Moldova a importat mărfuri în valoare de 1762,6 mil. dolari SUA, sau cu 36,6% mai puţin faţă de perioada similară din anul 2008.
Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-iulie 2009 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de 1070,4 mil. dolari SUA, cu 821,0 mil. dolari SUA (43,4%) mai mic faţă de cel înregistrat în ianuarie-iulie 2008. Cu ţările Uniunii Europene (UE-27) balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de 382,4 mil. dolari SUA (în ianuarie-iulie 2008 – 767,8 mil. dolari SUA), iar cu ţările CSI - de 391,3 mil. dolari SUA (în ianuarie-iulie 2008 – 631,4 mil. dolari SUA).
În ianuarie-iulie 2009, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2008, Moldova a exportat mai puţine metale comune şi articole din metale comune (-79,5%), materiale textile şi articole din aceste materiale (-23,9%), produse minerale (-81,6%), produse alimentare, băuturi şi tutun (-13,3%), articole din piatră, ipsos, ciment, ceramică, sticlă şi din materiale similare (-58,1%), fapt care a condiţionat diminuarea pe total exporturi cu 20,6%.
În ianuarie-iulie 2009 volumul exporturilor moldoveneşti în ţările membre ale Uniunii Europene a constituit 376,5 mil. dolari SUA (54,4% din total export) , în descreştere cu 19,2% faţă de ianuarie-iulie a anului trecut. Totodată, în perioada respectivă Moldova a importat din ţările UE mărfuri în volum de 758,9 mil. dolari SUA (43,1% din total import), cu 38,6% mai puţin decât în ianuarie-iulie 2008.
Principalul partener al Moldovei la export în această perioadă a fost: România - cu o pondere de 20,3% din total export, iar la import – Ucraina - cu o pondere de 13,4% din total importuri.