Conceptul reformei administrației publice prin municipalizarea raioanelor a fost prezentat de către Coaliția pentru Descentralizare, o inițiativă a CALM, IDIS „Viitorul” și a Asociației Promo-LEX. Potrivit experților actuala structură a  administrației publice la nivel local generează probleme grave și produce ineficiență. Experții consideră că Moldova trebuie municipalizată , iar avantajele unei asemenea schimbări  sunt enorme. Conceptul de municipalizare presupune că statutul de municipiu îl vor putea primi toate orașele centre raionale, care vor deveni autorități publice locale (APL) de nivelul II. Toate unitățile administrativ-teritoriale de nivelul I – sate și orașe din fostul raion – devin parte componentă a municipiului. Acesta va fi condus de un primar general și de un consiliu municipal, aleși prin vot de toți locuitorii fostului raion. Competențele municipalității vor fi de gestionare a activității orașului de reședință și de gestionare a domeniilor de interes municipal.

Potrivit expertului, Viorel Pîrvan   un asemenea concept va oferi mai multe beneficii APL-urilor:

-modernizarea administrației publice locale de nivel II, optimizarea activității, descentralizarea, creșterea potențialului de dezvoltare;

– reducerea cheltuielilor administrative (prin dispariția consiliului raional, a președintelui și vicepreședinților de raion);

– creșterea veniturilor APL de nivel I prin transferarea fondurilor aflate acum în gestiunea raioanelor și a unor noi surse de venit (impozit pe venit, taxa pe resurse naturale);

– servicii publice mai aproape de cetățeni;

– punerea în practică a angajamentelor asumate la nivel național și european privind descentralizarea și autonomia locală;

– reformă rapidă a administrației și premise pentru următoarele reforme;

– diminuarea influenței politice și financiare asupra APL de nivel I;

– stabilirea competențelor clare și a finanțării APL, concentrarea APL asupra serviciilor și activităților de interes local pentru toate satele și orașele din componența municipiului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE