Republica Moldova ar putea intra într-o perioadă în care prețurile cresc, iar economia aproape că nu mai crește. Avertismentul vine de la expertul economic Adrian Lupușor, după ce Banca Națională a majorat rata de bază la 9%. Potrivit expertului, inflația, care este în prezent de aproape 7%, ar putea urca în perioada următoare până la 9–10%. Pentru a încerca să țină prețurile sub control, BNM a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale.

„La o inflație de circa 7% la moment, care riscă să urce la 9-10% în viitorul apropiat, majorarea ratei de bază este acea pastilă amară pe care trebuie să o administrăm economiei pentru a evita o inflație și mai mare”, explică Lupușor.

Ce înseamnă asta pentru cetățeni?

În primul rând, creditele ar putea deveni mai scumpe. Persoanele care au credite cu dobânzi variabile sau care vor să ia un împrumut ar putea ajunge să plătească mai mult pentru finanțare.

Presiunea se va resimți și asupra statului. Guvernul se împrumută de la băncile comerciale pentru a acoperi deficitul bugetar, iar dobânzile mai mari înseamnă costuri mai mari pentru aceste împrumuturi.

Lupușor spune însă că impactul asupra creditării ar putea fi limitat, deoarece băncile din Moldova au în prezent suficientă lichiditate.

Problema principală, în opinia expertului, este mai largă: economia țării este foarte vulnerabilă la scumpirile venite din exterior, iar situația este complicată de deficitul bugetar și de dezechilibrele comerciale.

Risc de stagflație

Lupușor avertizează că Moldova ar putea trece printr-o perioadă de stagflație – adică o combinație neplăcută între prețuri în creștere și o economie care stagnează.

„Ne așteaptă o anumită perioadă de stagflație – creștere economică aproape de zero, cuplată cu creșterea inflației”, susține expertul.

Potrivit prognozei sale, situația ar putea începe să se stabilizeze în a doua jumătate a anului viitor. Expertul consideră că BNM trebuie să-și continue politica de combatere a inflației, iar Guvernul trebuie să reducă deficitul bugetar și să stimuleze producția internă, investițiile și exporturile.

Între timp, pentru cetățeni, principala consecință a unui asemenea scenariu este simplă: dacă prețurile vor continua să crească, iar economia va stagna, puterea de cumpărare a veniturilor va fi pusă sub presiune.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE