Republica Moldova a mai făcut un pas spre NATO, consideră Ghenadi Konenko, directorul Departamentului Moldova şi Transnistria a Institutului statelor CSI, comentând într-un interviu pentru agenţia de ştiri Regnum.ru, încheierea protocolului între Ministerul Apărării al R. Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale din România privind colaborarea Forţelor Aeriene.
Potrivit expertului rus, încă un pas în direcţia NATO – “însă de data aceasta împreună cu România”, se înscrie în cursul “politicii promovate de autorităţile Republicii Moldova de apropiere de România în toate domeniile, inclusiv cooperarea militară”.
“Aceste probleme se discută de mai mult timp - după venirea la putere în Moldova a forţelor politice liberale”. În cadrul AIE “există şi adepţi ai extinderii colaborării Chişinăului cu NATO”, explică Konenko. Mai mult, chiar “noul Ministru al Apărării al Republicii Moldova, Vitalie Marinuţa a solicitat guvernului creşterea subvenţiilor pentru forţele armate, inclusiv reorganizarea după standardelor NATO”.
Referitor la problema revizuirii articolului privind statutul de neutralitate al Republicii Moldova directorul Departamentului Moldova şi Transnistria a Institutului statelor CSI şi-a expimat convingerea în noul proiect al Constituţiei este prevăzut că anumite condiţii [agresiune sau stări excepţionale] pot afecta modificarea statutului Moldovei”, a conchis specialistul rus.
Amintim că Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa se află într-o vizită oficială la Bucureşti în perioada 28-30 martie, la invitaţia omologului său român Gabriel Oprea.