Comisia de Pre-vetting, cea care urmează să selecteze o nouă componență a CSM și CSP solicită Parlamentului prelungirea etapei de selectare a candidaților. Comisia va activa până la data de 30 iunie 2023. Deputații au votat în prima lectură modificări la Legea privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor.

Termenul de activitate a Comisiei va fi extins cu șase luni, urmare a solicitării adresate de către Comisia de Pre-vetting Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului.

 Potrivit prevederilor legislației, Comisia pre-vetting urma să evalueze integritatea candidaților la funcțiile vacante din Consiliul Superior al Magistraturii, Colegiul pentru selecția și cariera judecătorilor, Colegiul de evaluare a performanțelor judecătorilor, Colegiul disciplinar al judecătorilor, Consiliul Superior al Procurorilor, Colegiul pentru selecția și cariera procurorilor, Colegiul de evaluare a performanțelor procurorilor și Colegiul de disciplină și etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor, până la data de 31 decembrie. În prezent, membrii Comisiei sunt în proces de evaluare a candidaților la funcțiile vacante din CSM. Respectiv, termenul a fost extins pentru a reuși evaluarea tuturor candidaților la funcțiile vacante din celelalte instituții, precum și a judecătorilor Curții Supreme de Justiție.

Autorii proiectului mai propun modificări legislative, care vizează procesul de lucru al Comisiei de evaluare: aspecte ce țin de termenele de procedură, modul de lucru cu datele cu caracter personal, precum și modalitatea de publicare a deciziilor Comisiei și a înregistrărilor video ale audierilor.

https://youtu.be/UCLCA7Fmvi4?t=21995

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE