Echipele din Republica Moldova nu au reușit să învingă în prima manșă a celei de-a doua runde preliminare a turneului Europa League. Milsami a remizat cu Șahtior Soligorsk, iar Dacia a fost învinsă de Cernomoreț, ambele meciuri disputându-se în deplasare.
Vicecampioana Moldovei, Dacia Chișinău a jucat la Odesa cu formația Cernomoreț din localitate și a avut o primă repriză foarte bună, care s-a încheiat cu un scor alb 0-0.
Imediat după pauză, ucrainenii au reușit să deschidă tabela prin mijlocașul de 30 de ani, Oleksii Gai. Acest gol nu i-a debusolat pe discipolii lui Igor Negrescu care au încercat să egaleze dar fără mari succese. În minutul patru al prelungirilor, când tot stadionul aștepta fluierul final al englezului Michael Dean, Aleksei Antonov a înscris pentru 2-0 și, practic, a pecetluit soarta calificării marinarilor în următoarea etapă a competiției.
Tot două goluri au fost înscrise și pe stadionul Stroitel din Soligorsk, unde lidera campionatului belarus, Șahtior a jucat cu Milsami Orhei. După nici un sfert de oră de joc, slavonii au înscris primul gol al partidei, autor fiind Pavel Sitko, scorul de 1-0 păstrându-se până la pauză.
Egalarea pentru orheienii a venit după o reușită a lui Petru Leuca în minutul 56, moldoveanul stabilind scorul final de 1-1.
Este de remarcat că la antrenamentul oficial al ”vulturilor” orheieni s-a accidentat căpitanul și golgeterul echipei, Gheorghe Boghiu, și antrenorul Ștefan Stoica a decis să îl trimită în schimb pe Petru Leuca, care a și salvat echipa de la înfrângere.
Meciurile-retur de la Chișinău și Orhei se vor juca peste o săptămână.

