Fostul premier, Vlad Filat, a venit cu o reacție la ultimele evenimente care au loc în Republica Moldova în contextul crizei energetice și deciziile Chișinăului în raport cu stânga Nistrului.

”Drumul Republicii Moldova spre integrarea în Uniunea Europeană este astăzi prins între războiul din Ucraina și prețul la gaze, care ne-a bulversat nu doar economia, ci și viețile, iar perspectiva pare a fi una sumbră. Vestita și clamata integrare în UE nu va duce la creșterea volumului de gaze naturale în subsolul moldav după cum nici curentul electric importat din Transnistria cu compromisuri de neacceptat și chiar trădătoare nu ne vor asigura independența energetică”, menționează fostul premier.

Vlad Filat afirmă că: ”Independența unui stat nu înseamnă doar accesul depolitizat la resurse, dar și capacitatea actorilor economici și a cetățenilor de a cumpăra aceste resurse. Făcând o glumă amară putem spune că jumătate de problemă este rezolvată: am găsit resurse alternative, mai rămâne să avem bani pentru a le plăti. Soluția NU este în nici un caz revenirea la dependența de gazul rusesc, ci dezvoltarea economiei astfel încât cetățenii și companiile să-și poată permite cumpărarea de resurse din altă parte”.

”Din păcate la acest moment se umblă doar cu mâna întinsă pe continentele lumii pentru a cere bani să supraviețuim acestei ierni. Dar iarna viitoare ce vom face? Dar peste doi ani? Vom merge din nou cu mâna întinsă la ușa cancelariilor lumii pentru că în nici un caz economia zilei de astăzi, în ritmul de azi, nu va putea oferi cetățenilor capacitatea financiară de a plăti prețurile din piața occidentală. Așteptarea că războiul se va sfârși și se va reveni la prețurile ante război este o iluzie. Poate este momentul să ne gândim serios și pragmatic la reunificarea cu România, la un plan comun, instituționalizat. Împreună am fi nu doar puternici, dar ne-am împăca și cu istoria în care tot rătăcim fără noimă”, conchide Filat.

Vicepremierul Andrei Spînu anunță că Moldovagaz va livra tot gazul cumpărat de la ruși, regiunii transnistrene. Anunțul vine în contextul în care tot Spînu a declarat în această seară că Energocom a semnat un nou contract de livrare a energiei electrice cu MGRES. Asta înseamnă că tot gazul livrat de ruși, adică 5,7 milioane de m3 va fi livrat regiunii transnistrene.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE