Beneficiile potențiale ale proiectului energetic de la Vulcănești nu depășesc costurile, fapt ce nu mai justifică implementarea acestuia, spun cei de la Banca Mondială.

Construcția stației back-to-back de la Vulcănești de 600 MW, nu mai este justificată tehnic și economic. Aceasta este concluzia unui studiu al Băncii Mondiale, prezentat Ministerului Infrastructurii și Dezvoltări Regionale.

Studiul evaluează fezabilitatea tehnică și economică a investiției în construcția stației back-to-back (BtB) de la Vulcănești, în condițiile în care beneficiul major al acesteia, cel de integrare în piața europeană unică de energie electrică,  și-a pierdut relevanța economică și tehnică, odată cu sincronizarea sistemului moldovenesc de energie în regim de urgență, a sistemelor electroenergetice ale Ucrainei și Moldovei, cu Sistemul de Energie Continental European ENTSO-E.

În opinia autorilor, analizele arată o valoare actuală netă negativă, de cel puțin 272 mil. euro, ceea ce denotă că beneficiile potențiale ale proiectului nu depășesc costurile, fapt ce nu mai justifică implementarea acestuia.

Totodată, autorii susțin că investiția alternativă în construcția noii linii electrice aeriene (LEA) de 400 KW Bălți-Suceava, este una necesară. Aceste investiții, arată o valoare netă pozitivă de cel puțin 29 mil. euro, iar ele vor avea un rol semnificativ în asigurarea securității aprovizionării cu energie electrică.

În același timp, analizele studiului au confirmat necesitatea și importanța construcției, în continuare, a liniei de înaltă tensiune  de 400 KW, Chișinău-Vulcănești, indiferent de existența sau inexistența stației BtB.

Secretarul de stat  la ministerul Infrastructurii, Constantin Borosan, a subliniat că în cazul în care construcția stației back-to-back de la Vulcănești, nu mai este justificată economic, statul va raloca banii, din această investiție, pentru alte proiecte.

 „Acest lucru ne va permite realocarea investiției pentru realizarea altor proiecte importante de securitate energetică”, a subliniat Constantin Borosan.

Recent, Parlamentul a adoptat PROIECTUL privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești-Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE