După procesarea a peste 93% din procese verbale, Maia Sandu se clasează pe primul loc prezidențiale și căștigă al doilea mandat consecutiv.
Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a anunțat primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale de duminică, care vor da președintele țării pentru următorii patru ani. Președintele Republicii Moldova, candidată pentru un al doilea mandat la cârma țării, Maia Sandu, a mulțumit, imediat după închiderea urnelor, alegătorilor care s-au prezentat la urne în acest scrutin. Maia Sandu a trecut peste Alexandr Stoianoglo, iar procentele în favoarea lui Sandu sunt în creștere după rezultatele care vin din diasporă. În afara țării, se stabilesc noi recorduri de prezență la vot de 325 de mii.
După ce Comisia Electorală Centrală a început să publice rezultatele preliminare ale turului II al alegerilor prezidențiale, Alexandr Stoianoglo a chemat populația la calm, indiferent de cifrele afișate.
„Votul fiecăruia merită respect, iar democrația înseamnă, în primul rând - maturitate în fața rezultatului. Sper sincer ca de acum înainte să punem capăt urii și dezbinării care ne-au fost impuse. Chem fiecare cetățean să privească dincolo de interese înguste, iar mass-media și ONG-urile afiliate puterii să-și regăsească vocația de a informa obiectiv societatea, renunțând la manipularea, isterizarea și dezbinarea artificială a societății. Mă adresez, de asemenea, corpului diplomatic, acreditat la Chișinău, să trateze cu maximă prudență, obiectivitate și echilibru această etapă sensibilă. Moldova are nevoie de pace, nu de tensiuni artificiale”, a scris Stoianoglo pe pagina sa de Facebook.