Primarul general de Chișinău, Dorin Chirtoacă, a fost implicat într-un accident rutier minor, aflându-se într-o deplasare peste hotarele țării, anunță Politik.md. Despre acest fapt a confirmat Direcția Relații Publice a Primăriei Chișinău.
Potrivit sursei, în prezent, automobilul de serviciu se află la unul dintre service-urile auto din capitală pentru reparaţie, acest lucru corespunde realităţii.
„La sfârşitul lunii iulie, primarul a efectuat o deplasare de serviciu în afara Republicii Moldova. Pe una din şosele, aflate în reparaţie, benzile de deplasare fiind ingustate pe o porţiune de drum, din cauza unui TIR, maşina a acroşat parapetul din partea stângă. Drept urmare, a fost deformată aripa şi zgâriată parţial partea stângă a automobilului. De asemenea, a fost deteriorat farul.
Ca urmare a celor întâmplate, nicio persoană şi niciun alt vehicul nu au avut de suferit. Automobilul nu are niciun fel de defecţiuni tehnice, ci numai câteva defecţiuni de exterior (optice).
La punctele de trecere a frontierei, Dorin Chirtoacă a relatat despre cele întâmplate, respectiv reprezentanţii autorităţilor nu au exprimat obiecţii în legătură cu faptele menţionate sau cu privire la starea automobilului”, se arată într-u comunicat de presă al instituției.
În același timp, se menționează că informațiile apărute pe unele site-uri cu privire la implicarea sa recentă în accident sunt speculații, deoarece „începând cu 9 august, curent, primarul general este în concediu, şi începând din această dată nu a folosit maşina de serviciu. Prin urmare, este exclus faptul că primarul să fi fost implicat în vreun accident rutier după sarbatorirea zilei de sale de naştere, în special cu maşina de serviciu”.